Mesaj către profesorii de Religie
Ca „profesor de profesori”, am avut și am ocazia să urmăresc evoluții, dinamici, prefigurări ale unor profiluri profesionale din zona educației, cu precădere din zona…
Ca „profesor de profesori”, am avut și am ocazia să urmăresc evoluții, dinamici, prefigurări ale unor profiluri profesionale din zona educației, cu precădere din zona…
Despre ce este educația și cum se face ea aflăm nu numai prin intermediul tratatelor sau manualelor de pedagogie. Acestea au ceva artificial și induc…
Introducere Educația este un domeniu complex, bazal, exercitat la nivel individual și societal care este marcat atât de virtuți (aspecte pozitive, benefice, înălțătoare), cât și…
Ceea ce se transmite și modul de transferare a valorilor prin intermediul școlii au constituit dintotdeauna preocupări ale celor care au fost interesați sau implicați,…
Un program de învățare pentru elevi, indiferent pentru ce nivel este proiectat, prin planurile-cadru, constituie o miză pentru cei care se raportează la sistemul de…
Competențele și cultura digitală vizează nu numai dobândirea unor cunoștințe sau abilități de a utiliza device-uri, programe, rețele virtuale de socializare etc. ci, mai ales,…
Este și nu este ceață. Orizontul se luminează fulgurant, nestatornic, când la câteva zeci de metri distanță, când spre mai bine de un kilometru. Cam…
Ediția de față s-a impus ca urmare a unor revizuiri ale unor secvențe de conținut prin clarificări, adăugirea unor elemente sau paragrafe noi, excluderea unor…
Se știe că o preocupare a sistemelor educaționale contemporane constă în garantarea, asigurarea și concretizarea unui atașament identitar prin ralierea grupului de apartenență la un…
Discuțiile purtate în ultimul timp referitoare la modificarea programului de studiu la gimnaziu, prin scoaterea unor discipline (cum ar fi latina) sau micșorarea ponderii altora…