Timp si temporalitate – considerații psihopedagogice
Viața individuală se supune ritmicității, ordinii, reiterabilului. Actele noastre, gândirea ca atare, toate procesele psihice sunt sacadate, secvențiate, supuse unor ritmuri specifice. Care este sorgintea…
O situație specială de atașament afectiv: iubirea-pasiune
Termenul de „iubire” pare a fi deosebit de ambiguu, mai ales că prin el se poate desemna o multitudine de stări afective, de la sentimentul…
Curriculum ascuns si etos relațional în educația religioasă
Rezumat. În textul de mai jos, autorul încearcă să evidențieze o serie de ipostaze ale curriculumului ascuns ce pot fi antrenate în lecția de religie:…
Iertarea – un corelat al iubirii
Asupra iertării, literatura psihologică și pedagogică este foarte sărăcăcioasă. Despre ea nu s-a scris aproape deloc, iar atunci când este invocată se constituie într-un factor…
Flash-uri estivale
Plecăm cu mașina, pentru prima oară, peste hotare. Ne tot gândeam, de ce să n-o facem și pe asta? Că tot am auzit, de la…
Altul – prilej de descoperire și delimitare a eu-lui cultural
Nu se poate vorbi de identitate de sine fără raportarea la altul sau la evoluția noastră în timp. Suntem ceea ce suntem ca individualitate și…
Antonio Gaudi-Salvador Dali: schiță comparativistă
Arta lui Antonio Gaudi e sub-pământeană, scoțând la suprafață ceea ce merită văzut, cunoscut. E apropiată de natură, la limită e un fel de extensie…
Reverberații paideice ale călătoriei
Mulți dintre noi au avut ocazia să călătorească în străinătate. Prilej de a reflecta, poate, la vocația inițiatică și pedagogică a călătoriilor. Prin deplasare, ne…
Educația de la egal la egal
Cam toată educația (și ce se scrie despre ea) se clădește pe presupoziția că cineva mai „mare” îl învață pe cineva mai „mic”, că experiența…