Ce (mai) poate face familia în materie de educație?

Familia rămâne pe mai departe matricea formativă fundamentală. Ea nu este doar forul sau mecanismul reproducerii biologice și culturale, ci și un veritabil actant al „vertebrării” axiologice a generațiilor ce vor urma. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil în valorile grupului de referință, dar și de a deprinde primele conduite morale sau de a interioriza stări de spirit elementare. Zestrea genetică, ca fundal al personalității, e mai apropiată de mediul familial, decât de cel formal al școlii. Intuițiile mamei sau ale tatălui pot străluci pe lângă cele ale profesorului, consilierului sau psihologului școlar. Mama „simte” de multe ori ceea ce niciun instrument psihologic nu poate constata.

Familia are un rol important în construirea caracterului, a substanței bazale a personalității. E nu poate instrui, transmite cunoștințe specializate, dar poate forma, modela, structura atitudini, incorpora valori. Desigur, explicit, dar și indirect, prin exemple, prin propriul model comportamental. Învățarea difuză, prin punere în situație nu e mai puțin importantă decât cea deliberată, proiectată conștient de către școală. Carențele manifestate la acest nivel reverberează într-un mod profund și de durată asupra comportamentului copiilor și tinerilor.

Caracterul este o structură de personalitate achiziționată după naștere, prin formare, ceas de ceas, etapă cu etapă. Este un mod de raportare la semeni, la propria persoană, la valori, la norme, la acțiuni, la prezent și viitor. Caracterul e un apanaj al familiei, dar și al mediului proxim, cel de toate zilele. Ni-l construim zi de zi, pas cu pas, prin încercări și erori, prin provocări, eșecuri, reușite. Desigur că școala are obligația de a construi și caractere. În mod difuz, secvențial, progresiv, explicit, prin unele discipline, mai ales socio-umane, dar și implicit, prin alte tipuri de activități, se vizează și așa ceva. Până la urmă ceea ce face diferența dintre oameni, în materie chiar de competență profesională, este profilul și altitudinea caracterului. Mai devreme sau mai târziu, carența caracterială va afecta negativ persoana, structura sa axiologică.

De curând, ministerul nostru în materie de educație a propus un demers de formare parentală ce a stârnit oarece reacții. O astfel de strategie ar trebui să vizeze cooptarea și co-responsabilizarea părinților în raport cu educarea propriilor copii. Ar fi benefic să se activeze și să funcționeze acea „școală a părinților”, ca un factor ajutător pentru ceea ce se întâmplă în școală. Se știe că familia este unul dintre cei mai importanți factori ai educației ce nu poate fi neglijat, indiferent de cât de performant ar fi un sistem de învățământ. Ceea ce oferă familia naturală, firească – prin părinți, bunici, frați, surori, unchi, mătuși etc. nu poate oferi școala, și invers. Oricât de evoluată ar fi o societate, diminuarea acestui factor educogen nu poate conduce decât la sărăcire, limitare, stagnare. Familia este prima instanță de enculturare, de fasonare a identității morale și spirituale a copilului. Datorită ei, copilul „absoarbe” valori fundamentale dar și particulare în raport cu un anumit areal comunitar, cultural, existențial. Ea imprimă formării un sens particular, în complementaritate cu „generalitatea” școlii. Ea este „vehiculul” prin care o anumită tradiție, validată de experiență și timp, este transmisă mai departe. Pe de altă parte, este bine ca un atare cadru formativ să-și mențină autonomia față de instanțele formale ale statului, în speță școala, care poate intra uneori în derivă sau disfuncționalitate. În vremuri de restriște, școala poate deveni un instrument al ideologizării, masificării, înregimentării persoanei în beneficiul unor interese problematice. Familia, în această situație, poate salva sau contra-balansa efectele nocive ale unei strategii perverse, inautentice, dăunătoare sau ale unor „accidente” istorice.

Strategia amintită încearcă să facă din familie o „anexă” la finalităților declamate de școală, să o controleze sau directiveze. Se pleacă de la premisa falsă că ea, de una singură, nu are veleități formative și că trebuie numaidecât asistată, monitorizată, re-educată în a face așa ceva. Este drept că sunt și familii destructurate sau cu carențe din punct de vedere educațional. Acestea sunt excepții ce trebuie avute în vedere. Din acest punct de vedere, strategia menționează o serie de așteptări, activități sau forme de implicare dezirabile. Totuși, a antama un mega-proiect, costisitor din punct de vedere financiar, pe direcția părinți, în situația în care actorul principal, elevul, și „secundul” său, profesorul, dispun de resursele bugetare știute, adică mici, ni se pare cel puțin deplasat, dacă nu suspect.

Considerăm că strategia este faraonică, nerealistă, supradimensionată. În loc să lucrăm la o strategie educațională pentru elevi, pe termen mediu sau lung, ne fixăm ținte false. Nu că părinții nu ar avea nevoie să fie formați pentru așa ceva, dar nu la această scară, în mod masiv, pompieristic, la comandă. Să presupunem că ar fi bani pentru un atare demers, dar cu cine, când, unde facem o astfel de educație la scară națională? Cine vor fi formatorii? Ce instanțe vor intra pe rol? Universitățile, ONG-urile, școlile însele, experți din străinătate? În ce perioadă de timp se vor face aceste cursuri, știut fiind faptul că părinții nu prea dispun de așa ceva. Iar întrebările sau mirările pot continua.

Credem ca principale axe de acțiune pe direcția părinți, neglijate în actuala strategie, ar trebui să vizeze, mai cu seama, atragerea și motivarea părinților în a-și însuși strategii de formare a propriilor copii, responsabilizarea părinților față de formarea unor atitudini co-laborative în raport cu școala și alți factori educativi (biserică, instituții culturale, mass media etc.), creșterea rolului familiei în construirea profilului identitar al copilului din punct de vedere spiritual în condițiile unei destructurări sau relativizări axiologice, proiectarea și girarea unor exemple de bune practici în materie de educație parentală etc.

Desigur, noi propunem, că atât putem face. Vom urmări însă cu interes și implicare ceea ce ministerul va dispune, promova, decreta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[instagram-feed]