Gânduri către un semen necunoscut

Omule de lângă mine, te văd neliniștit. Fața ți-e obosită, fruntea ți-e încrețită, tâmpla ți s-a albit, părul s-a cam rărit. Parcă nu mai ești tu, cel de altădată. Anii au venit peste tine, viața cu problemele ei luându-te pe dinainte. În colțul gurii tale e un zâmbet forțat, de fațadă (nu recunoști, nu-i asa?). Vrei să pari în fața celorlalți împlinit și fericit. Dar nu ești. Apelezi la fel de fel de tertipuri: te dai mare, aduni bogății, manipulezi pe unii și pe alții, ieși în față, faci din existența ta un fel de spectacol. Procedezi cum vrei, dar o să te coste. Vei afla, la un moment dat, că te păcălești. Când ești singur, cu tine însuți, și-ți faci socotelile (e drept, câteva clipe pe săptămână, sau pe lună, sau pe an…), afli, de fapt, cum stau lucrurile. De acolo trebuie să pleci, de la puținele momente de adâncire și chibzuință. Când realizezi, poate, că te-ai risipit în lucruri mărunte, ți-ar trădat menirea, ai luat-o câș. Îți spun toate astea pentru că licărul din privirea ta anunță că poți fi și altceva, că poți deveni stăpân pe situație, că ești bun, că posezi o lumină care te poate duce la liman.
Să-ți aduc aminte, legat de căutarea noastră, de ce scrie în Scriptură: „Și m-am sârguit în inima mea să cercetez și să iau aminte cu înțelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare și iată: totul este deșertăciune și vânare de vânt” (Ecclesiastul, I, 13-14). N-ar fi rău să ai în minte, mai tot timpul, treaba asta. Să relativizezi existența ta față de întâmplările mărunte, dar să absolutizezi poziția ta față de …Absolut. Să te-ndoiești de foarte multe lucruri, dar de unul singur nu. Căci dacă crezi și acționezi în numele lui Dumnezeu, toate celelalte nu mai contează. Ai să spui, bine, dar până la El nu trebuie să fiu atent ce fac? Poate că nu. Nu-ți trebuie o atenție deosebită, căci lucrurile vor curge de la sine. Când ai în vedere voia lui Dumnezeu, El ți se strecoară în tine și tot ce faci este spre placul și chemarea Lui.
În ce privește comoditățile în care suntem prinși (și eu, și tu), să convenim că e o chestiune relativă. Să nu facem tarabă de ceea ce avem și să nu suferim de ceea ce nu putem avea. Avem sau suntem (într-un fel sau altul) pentru că așa a fost să fie. Câți dintre semenii noștri nu ar dori să aibă astfel de oportunități (așezați interior, împliniți profesional, cu un standard economic liniștitor)? E drept că atunci când aproape toate ți se împlinesc, se iscă un oarece vid… Să-ți zic ceva: și eu, acum, cand le am pe toate, îmi doresc să fiu din nou sărac, să aștept cu nerăbdare ziua de salariu, să fiu nevoit să-mi cos o haină deșirată, să plătesc datoriile făcute între timp, să tânjesc după mai știu eu ce țoale, să fac foame. Din pacate, toate aceste chestii s-au dus. și, într-un fel, îmi pare rău. Cand eram soldat, și erau atâtea imbecilități în jurul meu, singura mea „proprietate” și loc de refugiu îl constituia patul de campanie – vreo doi metri pătrați – iar sub pătura aia de lână țepoasă îmi construiam visele. Atât posedam atunci. Spre astfel de regresiuni să tânjim? Eu zic că nu. Hai să fim de acord că prezentul (așa cum e el) devine începutul pentru ceea ce va urma. Și că nu mai contează ce a fost, important e ce poate fi…
În streașina ochiului tău o lacrimă stă să iasă. Hai, nu-ți mai fie rușine, dă-ți drumul și plângi. Plângi încet, cu hohote, cu țipăt, cum îți vine ție. Plângi de față cu mine sau plângi pe ascuns. Nu mai contează unde și cum. Și să nu te dezici de ceea ce ți se-ntâmplă acum. Când mâine îți vei aduce aminte că azi ai plâns, sa nu-ncerci să te dezvinovățești. Eventual, să plângi din nou. S-au adunat atâtea în viața ta, încât nu mai știi ce a fost bine sau rău, unde ai fost tu sau au fost alții, de ce ți s-au încurcat ițele, care e nodul pe care trebuie să-l dezlegi. Suferința pe care o ai nu-i numai a ta. Și eu sufăr alături de tine, e posibil ca și alții să sufere la fel, întregul univers îți îngână starea ta.
Și ți-aș mai spune, ca să fiu sincer până la capăt, că aceste gânduri sunt valabile și pentru mine. Și eu caut, și eu am poticneli, și eu pendulez între îndoieli și certitudini. Important este că suntem căutători. Ce-ar fi să punem umărul și să căutăm, mai departe, împreună?

2 comments

  1. „Am gasit in mine o dorinta pe care nicio experienta din aceasta lume nu o poate satisface.Cea mai probabila explicatie este ca am fost facut pentru alta lume.(C.S.Lewis)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]