Despre excesul de întrebuințare a colindelor

E vremea colindelor! E de neînchipuit Crăciunul fără colindători. Deja aceștia au venit de vreo trei săptămâni, că ne-am și săturat de ei. Normal, prin televizor. Colindători mai mari sau mai mici, din diverse colțuri ale țării, mai tradiționali sau mai moderni, mai autentici sau mai contrafăcuți, din cele zări sau de pe la noi, ce mai, pentru toate gusturile. Nu zic că nu e bine, dar parcă sunt prea mulți, peste tot, în toate ceasurile, pe toate canalele… Ca și-n toate cele, excesul conduce la decalibrare valorică, la plictis, la desconsiderare.

Cred că adevărații colindători sunt cei care-ți calcă pragul, pe care-i primești, îi vezi, le urmărești cântul, gesturile, îi simți în bătătură. Sunt acei prunci, prieteni, cunoscuți, necunoscuți veniți la tine să-ți aducă vestea Nașterii Domnului… Cărora le mângâi creștetele, îi bați pe umeri, îi omenești, le oferi ceva din sufletul tău, rezonezi cu ei, te deschizi și tu lor. Spectacolul de la televizor, dacă e să fie făcut cu cap, ar trebui să aibă un caracter mai mult ilustrativ, să devină un fel de standard etnofolcloric și spiritual formator, un  referențial al generării autenticului și bunului gust. De bună seamă, nu un corpus cazuistic pentru discuții academice, ci un „detonator” sufletesc pentru interiorul tău. Nu se poate substitui, desigur, în nici un fel gestului de primire și de bucurie laolaltă de colindătorii reali. Dar măcar ar trebui să fie un punct de plecare pentru o pregustare a unei adânci spiritualități, și nu un fond anost, „manelizat”, plin de dulcegării, care trebuie să se asortează eventual cu ceea ce punem pe masă în aceste zile.

Am făcut această introducere pentru a aduce în discuție cazuri și mai dramatice de pervertire a esenței colindului: este vorba de „lipirea” forțată a altor înțelesuri și de utilizarea simbolismului colindelor pentru inducerea unor conduite dorite de consumerismul contemporan. Ca să fiu mai concret, voi exemplifica cu două reclame, care se vântură în aceste zile pe ecrane, și care exploatează vizibil disponibilități spirituale circumstanțiale și substraturi psihice în beneficiul unor profitori ai momentului. Nu mai vorbim de calitatea „poetică” a produsului. Iată o secvență (scriptică) din această reclamă: „Rom-rom, tele-com, rom-rom, tele-com; Mergem să ne abonăm; Rom-rom, tele-com;  Pachetu-anului să luăm; Rom-rom, tele-com; Cu cincizeci și nouă lei; Rom-rom, tele-com; Calitate-așa cum vrei; Rom-rom, tele-com; Haideți cu viteză mare; Rom-rom, tele-com; Șaizeci și unu de canale; Rom-rom, tele-com; Îi gratis și telefonul; Rom-rom, tele-com; Să vorbiți cât va vrea Domnul; Rom-rom, tele-com, rom-rom, tele-com…” (pentru versiunea video, vezi http://www.youtube.com/watch?v=yy-pCVFRT30). Al doilea clip, tot pentru o reclamă la aceeași rețea de telefonie, vine și cu ceva în plus: „autoritatea” valorică a cântăreților Pavel Stratan și fiica lui, Cleopatra (de altfel, niște autori basarabeni interesanți și inspirați, cu excepția acestui videoclip). Să vedem ce ne spun: „Acum de vă abonați; Florile dalbe; Calitate-o să luați; Florile dalbe; Cinzeci și nouă lei; Florile dalbe; Trei servicii cum le vrei; Florile dalbe; Internetu-i iute tare; Florile dalbe; O sută de mega are; Florile dalbe. O ofertă cum nu s-a mai văzuuut!…” (dacă vreți restul, intrați pe http://www.youtube.com/watch?v=1mySmTwhfts).

Pentru a avea un tablou și mai larg privind posibilele uzanțe ale colindelor noastre, vă invit să urmăriți un scurt videoclip, ce dă seama de un spațiu exotic, distant, asiatic, cu ingredientele subsecvente (vă rog să nu vă pierdeți cu firea și să nu lăcrimați), mergând pe adresa următoare: http://www.youtube.com/watch?v=xoolY_56kTs. (Cred că o secvență, tradusă liber, în grai moldovenesc, ar suna cam așa: „Meri-peri, meri-peri; Punem totul în paneri…”). De această dată, asistăm și la o pervertire a simbolurilor și lăcașurilor sacre.

Nu sunt un spirit purist, căzut din lună, lipsit de înțelegere a ceea ce se-ntâmplă. Știm că uneori lucrurile se amestecă și ne dăm seama, în același timp, și de scopurile sau utilitatea reclamelor pentru lumea în care trăim. Dar parcă s-a depășit orice măsură. Goana după profit nu poate să calce în picioare ce este mai sfânt în noi, ca indivizi și comunitate. Dacă am ajuns să ne batem joc și de astfel de bagaje culturale, care ne definesc în datul nostru fundamental, ce să mai vorbim despre aspectele „banale” ale vieții, cum ar fi relațiile cu cei de lângă noi. Mă tem că o astfel de reclamă se convertește în anti-reclamă (ce bine ar fi!), conducând la efecte total opuse țelurilor inițiale. Oricum, propun ca cele două reclame să se constituie într-un studiu de caz despre felul cum nu se face reclamă pentru studenții începători, de pildă, de la Științele Comunicării.

O concluzie …interogativă: dacă mergem tot așa, pe când o reclamă în care să apară Moise, făcând reclamă la noile table de legi ale vreunui guvern sau partid, Maica Domnului testând vreun parfum nou-nouț, sau poate chiar Bunul Dumnezeu făcând propagandă pentru mai știu ce doctorie, alifie sau elixir al vieții?

1 comment

  1. De acord cu dumneavoastra ca lucrurile se amestecă si ca s-a depășit orice măsură.E bine ca exista si oameni de valoare care isi spun parerea cu sinceritate. Noi, oamenii obisnuiti, simtim cum se degradeaza tot ceea ce tine de cultura, traditii si bun simt.
    Legat de subiectul pus de dvs. in dicutie vreau sa va povestesc ca(pentru serbarea din acest an) am pregatit un moment religios , care sa aminteasca copiilor si parintilor semnificatia sarbatoririi Craciunului, apoi am continuat cu intonarea de colinde. Unul dintre copii a cantat :”ROM, ROM,TELECOM….”iar parintii zambeau ca „de o gluma buna”.
    ( Ma gandesc cu tristete ca aceasta alienare a pornit de mult, inca de la generatia mea ( 40-50 ani) si consecintele au aparut inca de acum 10-15 ani. Daca ma gandesc bine la copiii din generatia mea, la oras, rar mergeam la biserica iar parintii erau atat de ocupati sa lucreze in fabrici -cate 12 ore -si atat de obositi de indobitocirea la care erau supusi de nu mai aveau timp sa impartaseasca copiilor partea curata si nealterata a traditiei. Ba mai mult, se considera ca, doar copiii necajiti mergeau la colindat ori cu plugusorul pentru a castiga ceva banuti si ca trebuiau primiti din mila si in numar restrans pentru a nu incuraja cersetoria pentru anul urmator. )Nu e de mirare ca se intampla ceea ce dvs. ati semnalat, totul s-a degradat in timp si a pierdut din semnificatie ca o consecinta a masurilor comuniste dar si a indiferentei de dupa Revolutie.
    In „Educatia prin iubire” ati atins extraordinar de bine nevoia de a oferi educatiei moral-religioase locul care i se cuvine pentru formarea noilor generatii. Dar cine sa citeasca? Educatia care se face acum are o forma ,are ideal dar fara motivatie si fara fundamentul cultural necesar este ca o constructie fara temelie. Eu cred ca reforma din educatie trebuie sa pornesca de la oamenii ei si prin oamenii ei si nu impusa de minister. Mai cred ca oamenii care lucreaza in educatie trebuiesc selectati dupa vocatie si aptitudini si nu dupa banii sau darurile pe care le ofera celor cu functii de raspundere pentru a obtine un loc de munca. Oamenii care lucreaza in educatie sunt blazati, sunt coplesiti de nevoi si cel mai mult le lipseste motivatia.
    Mai cred ca oamenii care au ceva de spus , ca dvs. ,trebuie sa prinda curaj si sa iasa in fata.

    Teoria trebuie legata de practica! Nu-i asa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]