Competiție și educație

 

Trăim într-o lume marcată de diferențieri și denivelări, de incitări de tot felul pentru a ne depăși pe noi înșine și, mai ales, pe alții. Ni se propun rețete mai mult sau mai puțin miraculoase de a avansa, de a-i lăsa pe semeni în urma noastră, de a-i da eventual la o parte. Suntem învățați încă de mici să fim „ambițioși”, să ne cultivăm „personalitatea”, să fim „fruntași”. Dispozitivele de evaluare din școală sunt concepute mai tot timpul în această optică – de a scoate în față pe cei buni, de a gratifica reușita și de a sancționa eșecul. Și, mai ales, de a ratifica și pune etichete, și nu de a-i face pe copii să evolueze spre mai bine. Modelele de succes, livrate prin toate canalele comunicaționale de tip nou, sunt construite pe presupoziția că celălalt este un reper ce trebuie depășit, adumbrit, marginalizat, chiar eliminat.

 

Competiția presupune o confruntare între două sau mai multe persoane care consideră că, din anumite puncte de vedere, nu sunt egale, nu sunt echipate cu aceleași atribute, calități, competențe (desigur, la un moment dat). A pune față în față două sau mai multe persoane și a le compara la modul global, a face o ierarhizare generală, indistinctă, constituie un nonsens și o întreprindere negativă prin însăși presupoziția de la care se pleacă: că oamenii pot fi ușor triați, așezați pe o scară a valorii fără a se ține cont din ce perspectivă se face clasificarea, sub ce aspect, pentru ce, cu ce consecințe etc. Să ne înțelegem: nu ne exprimăm pentru o societate otova, nediferențiată, întemeiată pe egalități false. Milităm, însă, pentru o meritocrație plurivalentă, diferențiată, denivelată, în funcție de cea ce este sau poate să devină fiecare.

 

Din perspectivă creștină, oamenii sunt diferiți ca entități bio-psihice și dotări inițiale, dar egali ca potențialitate, avându-se în vedere posibilitatea perfecționării și îmbunătățirii lor, perspectiva urcușului spre încorporarea unor comportamente și valori deosebite. Suntem diferiți, între noi, dar egali _în fața chemărilor lui Dumnezeu. Nimeni nu este „condamnat” la prostie, răutate, netrebnicie. Premisa aceasta ar fi: nici un om nu este „clasabil” definitiv, fixat pentru totdeauna într-un palier existențial care să nu îi îngăduie un avans într-o anumită direcție; dacă avem răbdare, fiecare dintre noi are (și) o parte bună, prin care se intră și este pusă la treabă, pentru ca …bunătatea să iradieze în toată ființa sa. Fiecare poate, pe măsura lui, să înainteze într-un sens sau altul, pe o dimensiune sau alta. Fiecare persoană este prețioasă prin unicitatea ei și printr-o propensiune particulară de a se înălța spiritual în vederea mântuirii.

 

Așa încât, nu trebuie instituită și profesată o competiție generalizată, stearpă, de dragul competiției, ci una care să prefigureze ceea ce are mai bun fiecare dintre noi. Nu toți suntem la fel de capabili la matematicile superioare, scrierea de eseuri sau prelucrarea metalelor prin așchiere dar, cu siguranță, că fiecare are o zonă de perfectibilitate care merită să fie valorizată, marcată, recunoscută de ceilalți. Noi, ceilalți (școala, societatea), ar trebuie să instituim cadre nimerite de valorizare a fiecăruia, și nu să îi judecăm pe oameni  „la grămadă”, fără a se ține cont de particularitatea fiecărui ins, de posibilitățile lui de manifestare, de afirmare.

 

Să nu uităm încă un aspect: învățarea se poate face nu numai pe bază de competiție, ci și pe bază de schimb, întrajutorare, comuniune  – de idei, de acțiuni, de trăiri. Competiția poate conduce la respingere și agresivitate, pe când schimbul procură bucurie și dorință de împlinire prin celălalt. Competiția mă distanțează de altul, comuniunea presupune apropiere și luarea în seamă a semenului. Spiritul de competiție conduce la egoism și însingurare a sufletului, starea de comuniune creează deschidere și un flux spiritual integrator. Competiția conduce la algoritmicitate acțională și șablonism în gândire, comuniunea la nuanțare procedurală și deschidere interpretativă. În competiție celălalt este un dușman pe care îl invidiez, în comuniune celălalt devin un prieten căruia mă dăruiesc.

 

Competiția trebuie convertită într-o ocazie care să cultive și să înmulțească în fiecare dintre noi „talanții” cu care am fost înzestrați, astfel încât la întâlnirea cu alții să ne putem bucura și prețui, prin reciprocitate, de ceea ce fiecare dintre noi purtăm prin unicitatea prezenței noastre în lume.

 

Fiecare copil poartă cu sine ceva bun, ce așteaptă și merită a fi scos la iveală.

 

Este în stare școala, prin evaluările și examenele ei, să țină cont de această stare de fapt?

1 comment

  1. Pentru ca scoala reprezinta un cadru obiectiv in care se ofera sanse egale „competitorilor”, fiecare isi poate schita propriul traseu in functie de capacitati, aspiratii. Unii vor mai mult si actioneaza in consecinta ,altii mai putin, altii merg la scoala ” in virtutea inertiei” (elevi, profesori). Cred ca si spiritul de intrajutorare si competitia sunt importante in educatie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]