De ce este importantă educația pentru și prin sport

Educația trebuie să își asume procedural toate dimensiunile personalității umane, de la formarea corporalității, a instinctelor, a afectivității, a voinței, până la fasonarea gândirii, a atitudinilor, a comportamentelor expresive etc. Toate palierele sunt importante, iar vizarea acestora trebuie gândită integralist, fiecare în parte dar și interdependent, prin strategii atotcuprinzătoare, corelative, completive. Nu se poate periferiza o componentă în profitul alteia (să acordăm, de pildă, formării corpului mai puțină atenție în raport cu disciplinarea minții), întrucât o astfel de stratagemă se va răzbuna – mai devreme sau mai târziu. Gândirea se formează și se întărește și prin sport, după cum și formarea intelectuală poate propensa sau consolida atitudini pozitive față de psihomotricitate, față de corporalitate, față de sănătatea și integritatea fizică.

Orice orizont formativ se bazează dar și sedimentează o serie de valori subsecvente ce exced dimensiunea strict tehnică a unui exercițiu educativ limitativ (pe direcție intelectivă, afectivă, morală, spirituală, profesională etc.). A face sport, de pildă, nu însemnă doar gesticulație fizică, mecanică de ordin corporal, performanță de dragul performanței, ci restructurare a întregii personalități în consens cu valori ce privesc cunoașterea sinelui, dorința de autorealizare, responsabilizarea față de sănătatea proprie, luarea în seamă a alterității, fair-play-ul în raport cu competitorul, consecvența acțională, probitatea morală, respectul și slujirea celuilalt etc. Educația fizică, în calitate de topică a unui program formativ, deschide un evantai de valori ce stau la baza sau se articulează sporitor cu valori de același calibru ce sunt asumate și de către alte discipline de învățământ. Sportul devine, astfel, o ocazie de conturare și evidențiere a persoanei pe linie valorică pornind de la punerea în act a corpului, a biologicului aureolat cultural, a unei vitalități bazale în raport cu care alte realizări umane nu au sens sau sunt greu de imaginat.

Educația fizică este una dintre cele mai vechi forme de exercitare a acțiunii formative. Antichitatea greacă ne demonstrează cu prisosință acest lucru. În mod firesc, sportul trebuie să facă parte din diapazonul multiform al structurării personalității. Această componentă a educației cuprinde un cumul de activități ce contribuie la dezvoltarea ființei umane prin cultivarea și potențarea dimensiunii psiho-somatice, prin păstrarea unei armonii dintre fizic și psihic, dintre psihomotricitate și intelectivitate, voință, emotivitate, proiectivitate, caracter. Educația fizică este fiziologică prin natura exercițiile sale, pedagogică prin metodă, biologică prin presupozițiile sale și socio-culturală prin consecințe sau reverberații la nivel personal sau colectiv. Educația fizică nu trebuie privită în chip izolat, doar ca o propensare a forței fizice, ci ca o cale de articulare a legăturilor dintre toate dimensiunile personalității, ca o posibilitate de perfecționare a ființei din mai multe puncte de vedere.

Lăsând la o parte disputele ideologice, credem că, în afară de programă, inclusiv un suport curricular s-ar preta la această disciplină (ca și la Muzică, Educație plastică/Desen, Abilități practice etc.), conceput atât pentru elevi (sub forma manualelor), dar și pentru profesori (sub formă de ghiduri sau metodici aferente). La ora de sport se face nu numai sport, dar se și vorbește despre sport, despre chestiuni tehnice, procedurale, despre importanța și căile dezvoltării motricității, despre norme și criterii ale reușitei, despre valori psihomorale – precum fair-play-ul, curajul, respectul adversarului etc. Ora de educație fizică nu înlocuiește sportul pe care trebuie să îl facă efectiv elevul sau tânărul (ar fi prea puțin 2-3 ore pe săptămână…), ci îi sădește acestuia dorința de mișcare, de antrenare a unor disponibilități psihomotorii, de formare a unei culturi sportive etc. Ora de sport poate fi în început pentru ceea ce persoana ar putea continua, independent și responsabil, pe mai departe. Știm că nu este prioritatea absolută a învățământului nostru, dar, principial, un îndrumar tehnic la această disciplină – pentru elevi, dar și pentru profesori – îl considerăm necesar. Cine îl concepe, ce tipuri de conținuturi propune, sub ce auspicii didactice, în ce context poate fi consultat (acasă, pe terenul de sport!…), ce rol joacă în evaluarea elevului etc., acestea sunt probleme asupra cărora putem discuta.

Pe de altă parte, orice suport de învățare, dincolo de instrumentalizarea educatului, educatorului sau antrenorului de sport cu un nou cadraj strategic, are menirea de a genera un univers axiologic de natură psiho-comportamentală care are ca finalitate vizarea sau coagularea, prin resorturi cathartice ingenui, a unei recunoașteri, comuniuni și bucurii interpersonale. Dacă dorim să trăim într-o lume mai bună, cu exigențe și valori autentice, sportul poate pus la treabă făcând mult în această direcție. Până a plămădi și interioriza norme elevate la nivel societal sau a induce expectanțe înalte, la nivel de indivizi sau societate luată ca întreg, trebuie lucrat la nivel bazal, la asumarea individuală a regulilor, a experimentării pe cont propriu a prescripțiilor, a criteriilor valorice recunoscute, a respectului reciproc, a ierarhiilor demonstrate, a ratificărilor evidente în materie de performanțe dovedite. Antrenamentul fizic, vizat de astfel de poziționări, nu se reduce la un simplu „consum” pe direcție strict psiho-motrică: el devine o cale regală de intrare în viață, de experimentare valorică, de împlinire umană, de descoperire de sine și inter-cunoaștere, de întâlnire interculturală, de educație cetățenească.

Sportul poate fi înțeles sau profesat (și) ca un fenomen socio-cultural care are consecințe pe termen lung – din punct de vedere psihologic, sociologic, antropologic, spiritual, economic. El nu se rezumă doar la un „apendice” ocupațional, la o simplă supapă de revigorare circumstanțială, la un mod facil de a „consuma” energia și timpul, ci devine un vector ce dă consistență, continuitate, relief, pregnanță, semnificație umanității din noi. Jocul sportiv nu mai rămâne o simplă „joacă”, ci își asumă rolul de factor de învățare și autorevelare individuală, comunitară, socială.

Un act uman își evidențiază valoarea când își transcende un scop imediat în profitul unei împliniri sau valorizări ulterioare, neașteptate, neexplicitate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]