E de neconceput să apară educație într-un spațiu eterat, fără context, fără nimeni, fără nimic…

Acțiunea educațională nu este un simplu „joc” formal, ce presupune o combinatorică de intenționalități, actori, valori de transmis etc., ci și antrenarea unui cadru existențial, a unui fond natural, dat, ontic, tangibil care nu poate fi neglijat. Ca să faci educație trebuie să iei în seamă dimensiuni naturale ale actorilor antrenați în acest proces (înzestrări genetice, predispoziții, condiții materiale…), dar și date care țin de contextul instrumental al formării (dotări corespunzătoare, resurse material-financiare sau de timp, suporturi de învățare, logistică specifică etc.). Ca ceva să se întâmple din punct de vedere educațional, e necesar să pre-existe o serie de entități antropologice (ontos individual: elevi, profesori etc.; ontos social: un cadraj social determinat, condiții materiale favorizante etc.) sau de suporturi materiale, obiective. E de neconceput să apară educație într-un spațiu eterat, fără context, fără nimeni, fără nimic.

Considerăm că ontologia educației reprezintă acel orizontul reflexiv ce vizează datul educativ, trăsăturile „ființiale” ale spațiului paideic: potențialul genetic și bio-psihic al actorilor implicați, resursele materiale desfășurate, predeterminările onticului social asupra faptului educațional, resursele financiare asumate de comunitate, condițiile socio-istorice determinate, disponibilitățile  de timp etc.

În cuprinsul acestui orizont existențial pot fi evocate mai multe componente, fiecare dintre acestea având fizionomii sau dinamici aparte, grade diferite de consistență materială, de impact asupra procesualității educaționale, de prezență sau influență în dispozitivul formativ, după cum urmează:

  • Actorii antrenați în educație, în datul și corporalitatea lor biologică, cu predispoziții native, achizitive, aspiraționale, vocaționale: educații, aflați pe anumite trepte de dezvoltare psiho-genetică; educatorii, cu anumite abilități, capabilități sau competențe (predeterminate, dar și formate) în a-i educa pe alții, părinți ai copiilor cu grade diferite de „implicare” instrucțional-educativă, alți actori ce țin de comunitatea dată (administrativă, culturală, religioasă etc.);
  • Cadrul natural, geografic, climateric în care se exercită acțiunile de formare, ce pot înlesni sau îngreuna exercițiul formativ și accesul la educație; condițiile de climă sau de ordin geografic ce pot influența sau predispune pe educați la a accede/interioriza/valoriza – în mai mare sau mai mică măsură – ceea ce comunitatea oferă în materie de educație (unele sunt oportunitățile de învățare în țări cu climă temperată, altele în cele cu climă caldă, polară, sub-polară etc.);
  • Cadrul material construit, „artificial” în care se realizează educația: mediul socio-economic în care se exercită educația (urban-rural, munte-șes, industrial-agrar etc.), structuri materiale sau grad de înzestrare a școlilor, dotări cu mijloace de învățământ corespunzătoare, accesibilitate la suporturi de învățare (tradiționale, digitale, informaționale), microclimat fizic (aerisire, iluminat, căldură), condiții de locuit, hrană, transport ale educabililor etc.;
  • Structuri suportive, material-financiare ce pot veni de la familie, stat, entități asociative etc. ce pot propensa sau edifica un anumit sprijin sau etos în favoarea educației: de la cheltuielile aferente suportate de familie până la aportul bugetar al statului pentru sistemul de învățământ;
  • Mediul socio-istoric, cu actori sau gesticulații specifice care, prin pârghii administrative, politice sau normative, configurează un cadru educațional în consens, într-o măsura mai mică sau mai mare, cu aspirații, interese, presiuni ce devin manifeste la un moment dat;
  • Avansul tehnic și tehnologic, materializat în instrumente sau echipamente integrate dispozitivului educativ, ce devine, el-însuși, vector al potențării și eficientizării actului educațional;
  • Modele organizaționale sau procesuale ale timpului, mai mult sau mai puțin adecvate sau oportune, ce se pot întrezări la nivelul tuturor interacțiunilor formative sau al derulării actului educativ;
  • Un anumit mental social pre-existent, un etos sau un cadru cultural dat, un savoir specific ce devine referențial sau bază valorică ce este „predată”, interpretată și îmbogățită corespunzător la nivelul structurilor de formare ale epocii;
  • Compoziția populațională a celor care urmează să fie educați (ca dinamică numerică, apartenențe etnice, lingvistice, religioase etc.), formabili ce pot avea aspirații diferite, compozite, divergente, antagonice etc.
  • O anumită metafizică dominantă („esprit de l’époque”), o concepție asumată pentru un timp într-un anumit areal (geografic, politic), o presiune a vremii ce configurează modelul de om și de formare a acestuia;
  • Un context cosmic sau antropologic marcat de disfuncțiuni, evoluții catastrofice, accidente istorice din perspectiva prezervării naturii, a mediului, a existenței sau a perpetuării umane.

În raport cu aceste determinări, dispozitivul educațional, cu toate componentele și interacțiunile acestuia (actori, finalități, conținuturi, strategii, moduri de evaluare etc.), se mișcă permanent, combinând în diferite feluri și condiționând, în consecință, implicarea factorilor educației, calitatea educației, consistența procesului, nivelul performanțelor elevilor etc. Astfel de dimensiuni, ce țin de preexistentul educațional, sunt puse în discuție de topici precum: Psihologia educației, Psihologia dezvoltării, Psiho-sociologia grupurilor de învățare, Sociologia educației, Politica educațională, Economia educației, Demografia școlară, Ergonomia educației, Tehnologia și metodologia instruirii etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]