Viitorul educației – sub semnul dubitației, al construcției, al speranței
Chiar dacă textul de față este scris în plină pandemie, iar educația este supusă la numeroase probe (unele obișnuite, altele neașteptate), credem că dincolo de…
Răul potențial al educației și pedagogiei
Ca persoane care am trecut prin școală, și am suportat anumite influențe educative, ne putem întreba, la un moment dat, dacă nu cumva prin educație…
E de neconceput să apară educație într-un spațiu eterat, fără context, fără nimeni, fără nimic…
Acțiunea educațională nu este un simplu „joc” formal, ce presupune o combinatorică de intenționalități, actori, valori de transmis etc., ci și antrenarea unui cadru existențial,…
Educația online – între nevoință și putință
Învățământul, dintotdeauna și de pretutindeni, este condiționat și de context, de determinări ce se exercită aici și acum. Un veritabil sistem educativ, în ce are…
Zece „lecții” pentru sistemul educativ ca urmare a pandemiei
Actuala pandemie, pentru educație, dincolo de greutățile și perturbările produse, poate fi un prilej de „trezire”, de aducere la realitate, de revelare, de convertire a…
Perimetrul școlar – un teritoriu din ce în ce mai nesigur, mai neprietenos, mai periculos
Reglarea deontologică în școală – o necesitate Intrarea și statuarea unei școli normale, democratice, clădită pe legi flexibile, consensuale, nu e lipsită de „boli de…
Internet și învățare
Orice act de achiziționare a cunoașterii sau a unui comportament nou se bazează – și uneori depinde în mod hotărâtor – de cadrul procedural, de…
Mediul virtual de învățare – virtuți, servituți
Comunicarea dintre spațiul virtual și cel real ține de complementaritatea/dualitatea existenței noastre și nu de rigiditatea instalării definitive doar în una dintre ele. A te…
Identitatea virtuală
O serie de critici la adresa spațiului virtual se bazează pe supoziția că acesta predispune la o disoluție a personalității, la o dezintegrare a eului,…
Pledoarie pentru răgaz, hălăduire și pierdere de vreme
Trăim într-o lume în care este valorizată acțiunea și febrilitatea. Ne mișcăm din ce în ce mai repede, vizăm eficiența cu orice preț, blamăm orice…