În aceste zile, profesorii se întorc în școli. Începând cu săptămâna viitoare, mai devreme ca de obicei, pentru prima dată, îi vor primi pe elevi și vor începe și cursurile.
Ca unul care a pregustat această experiență, în calitate de fost profesor de liceu, mi-aduc aminte cu nostalgie de plăcerea reîntâlnirii de după vacanță cu colegii din școală, de bucuria împărtășirii celor petrecute peste vară, de dorința de a afla noutăți, de a ne „consfătui” în legătură cu ce avem de făcut în noul an. Era o bucurie profesională a reînceperii sau reiterării pe care numai profesorii o pot înțelege, resimți, aștepta.
Ce se întâmplă cu începutul acestui an școlar? Multe incertitudini, interogații, deznădejdi în legătură cu ceea ce urmează. Și multă îngrijorare în legătură cu ce e de făcut. La multe întrebări nu se găsesc răspunsuri. Alte și nebănuite provocări îi așteaptă: o nouă structurare a anului școlar, noi formule de evaluare, noi structuri și interdependențe instituționale, noi proceduri la orizont.
Legat de macro-contextul normativ, să nu uităm de cele două proiecte de legi ale educației (de ce două?), supuse chipurile dezbaterii, care au revelat proiecții și distorsiuni, pentru cel care știe ceva despre educație, din partea propunătorilor decidenți, onor ministeriatului actual și „specialiștilor” care le susțin. O mai mare batjocură la adresa profesionalismului – dar și a bunului simț – nici că se putea. Să creionezi o zonă a normativității educaționale, cu efecte incomensurabile asupra viitorului acestei țări, prin desconsiderarea celor care fac sau gândesc asupra educației (profesori experimentați, profesioniști în ale educației), e o prostie strategică și o ofensă față de bunele chiverniseli ale unui proces complex, cumulativ, integrativ. Să nu consulți, în faza de concepere a legilor, decât politruci devotați unei cauze partinice (printr-o fidelitate conjuncturală), prin indivizi cuplați la interese extra-educative (vezi vocea unor ONG-uri care nu au nicio treabă cu educația), să excluzi, cu bună știință, persoane care au ceva de spus în legătură cu mersul educației, să propui o dezbatere „în bășcălie” în timpul vacanței de vară a profesorilor (după un an școlar greu – când online, când fizic etc.), să defilezi prin false dezbateri sau asimilări de propuneri, să pui pumnul în gură celor care au câte o critică, este maximum din ceea ce decidenții ne puteau demonstra, cu vârf și îndesat, în această direcție.
Actualele propuneri legislative poartă sau deschid numeroase aberații care, dacă vor fi adoptate, vor zgudui un sistem care și așa de abia se menține în parametri cât de cât funcționali. Să pui accent mai mult pe forme și structuri decât pe conținut, valori și viziune, să ambiguizezi și să lași portițe de salvare pentru plagiatori prin relocarea de atribuții sau responsabilități privind obținerea sau validarea doctoratului, să vulnerabilizezi statutul cadrului didactic printr-o accedere facilă și nedreaptă trecând un simplu examen de pedagogie, să pulverizezi instituții sau pârghii existente (cu toate precaritățile lor), promulgând și multiplicând alte forme fără fond (sau să le atribui funcțiuni pe care le au deja structuri educaționale consacrate (mă refer, de pildă, la abilitarea acelui Centru Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică pentru certificarea profesională a competențelor celor care devin profesori – atribut pe care îl au deja universitățile),să introduci în lege reglementări salariale sau administrative ce țin de atribuțiile altor instituții, să provoci denivelări și segregări ale elevilor, atentând la principiul asigurării unor drepturi egale pentru toți, pornind de la stipularea unor concursuri de intrare multiple sau ambigue, să provoci atâtea discuții despre examene și alte tipuri de evaluări în economia intrării pe anumite trepte de școlaritate etc. etc., sunt doar câteva situații mai mult decât problematice care provoacă stupoare și îngrijorare.
Având în vedere întreaga perspectivă a generării și, mai ales, a discutării acestor legi, nu ai cum să nu observi încăpăținarea emitenților, desconsiderarea și periferizarea vocilor care critică sau se opun acestor reglementări. Rar mi s-a dat să asist la o asemenea aroganță a unui ministru al educației (poate doar președintele republicii, pentru care am votat de două ori, l-a întrecut – vezi episodul grăitor cu aruncatul paltonului) și îndârjire în a impune o perspectivă legislativ-normativă viciată din start prin modul de zămislire și adoptare. Iar simularea de dezbateri și acceptarea unor sugestii sunt compromisuri de fațadă pentru a duce la bun sfârșit translarea și legitimarea, în plan legislativ, a principiile „României educate”, proiectul „de suflet” prezidențial, el însuși un construct abstract, aerian, discutabil. În plus, erodarea imaginii ministrului actual al educației, neîncrederea generalizată în ceea ce afirmă „la televizor”, propunerile amatoriste sau „la plesneală”, bâlbele, revenirile, retractările proiective, atitudinea și comportamentul comunicațional (chiar dacă debitează date și cifre pe de rost, la virgulă – „ce om deștept, maică!”, vor spune unii), sunt alte coordonate – psihologice, relaționale, contextuale – ce intră în ecuația unei așteptate și reușite schimbări. Dacă nu îți solidarizezi principalii actori ai educației – profesorii, părinții, elevii, vei eșua cu siguranță în ducerea la capăt a unei lucrări, chiar dacă – pe ici pe colo – intenția este pozitivă. O reformă nu se poate face „la ambiție”, împotriva voinței dascălilor, ci alături și cu ei.
Personal, încă mai cred că mecanismele imune, de auto-apărare, vor funcționa (la nivel de procesualitate politică), iar vocile celor din cetate, din ce în ce mai aprige și mai numeroase, vor fi preluate și susținute de către făcătorii de lege. Însă, răul este deja produs, cel puțin pentru anul școlar ce tocmai începe: structurarea anului pe module, renunțarea la teze și generalizarea testării standardizate (care, nota bene, nu este totuna cu evaluarea școlară!). Astfel de „invenții” formale vor avea consecințe nebănuite asupra conținutului și calității procesului educativ, vor complica sau bulversa munca profesorilor, vor diminua performanțele elevilor, vor de-motiva și mai mult actorii procesului instructiv-formativ.
Oare de asta aveam nevoie?