Mesaj către profesorii de Religie

Ca „profesor de profesori”, am avut și am ocazia să urmăresc evoluții, dinamici, prefigurări ale unor profiluri profesionale din zona educației, cu precădere din zona „umanioarelor”, dar nu numai. Printre aceștia, se numără și acei tineri care au absolvit diferite secții ale facultății de teologie, fiind acum (și) profesori de religie. Precum alți colegi pedagogi (nu mulți), am intenționat să ofer un sprijin didactic, să evidențiez strategii de predare sau valențe formativ-culturale ale noii discipline de studiu. Interacționez, desigur, și cu foarte mulți profesori de alte specializări, ca pedagog „generalist”, dar manifest un interes și o sensibilitate specială față de profesorii care predau disciplina Religie, indiferent de confesiune.

Și asta, din mai multe motive.

În primul rând, pentru că este categoria cea mai nouă de profesori care a apărut după 1990 (cei de informatică, puțini, ce-i drept, existau și înainte). Ați pornit aproape de la zero, ne-existând o tradiție sau continuitate didactică în acest domeniu. Ce mai rămăsese din perioada interbelică era oarecum inactual și nerelevant în raport cu evoluțiile de ordin didactic, cultural, social. Ați parcurs etape de formare și ați performat la fel precum ceilalți colegi care predau alte discipline școlare. Dați dovadă, mulți dintre dumneavoastră, de aceeași expertiză și demonstrați, prin activitățile de predare, extra-curriculare etc. că sunteți purtători ai înnoirilor și creativității didactice.

În al doilea rând, pentru că slujiți și transmiteți valori cu totul aparte care țin de interioritate, de palierul bazal al personalității, de atitudini, valori, credință, de repere profunde ce trebuie să înstructureze ființele. Alături de Istorie, Limbă și literatură română, Geografie, Educație socială, Filosofie, Psihologie, Arte etc., puteți contribui la o instalare a fiecăruia în datul lui cultural, prin specificare sau determinare, în conexiune sau complementaritate și nu antagonism cu ceea ce sunt sau poartă alții. „Materia” pe care o predați nu are aceeași evidență sau o „întrebuințare” imediată cum le au alte discipline. Competențele se vor devoala, de cele mai multe ori, dincolo de timpul și cadrul școlar. Dumneavoastră formați și amenajați interiorul persoanei, o consolidați și o fortificați pentru a înțelege sau înfrunta provocări care vor veni mai târziu. „Sămânța” cunoașterii și a conștiinței pe care o sădiți acum va da roade nu imediat, ci într-un timp indeterminat, „mai apoi”, inclusiv după ce „ieșiți din scenă”. Lucru valabil și pentru materii de studiu similare. Desigur, aveți și bucurii evidente, imediate (prin rezultatele sau conduitele elevilor, validate la examene, concursuri), dar cele mai multe prefigurări țin de zarea timpului, a proiectivității, a speranței.

În al treilea rând, pentru că vă asumați un statut mereu pus la îndoială, discutat, atacat, inferiorizat. Trăiți cu frica reducerii numărului de ore, a dispariției disciplinei din planul cadru, a periferizării statutului profesional. Deja prin normativitatea în uz (mă refer la acea decizie a Curții Constituționale), asistăm la o depreciere simbolică a orei de Religie, pentru că numai la această materie trebuie să vină, din partea elevului/familiei, o cerere explicită de studiu în acest sens. Nu comentăm decizii de jurisprudență, scapă competențelor noastre, dar simțul comun, pedagogic, mă predispune spre unele mirări. Sunteți adevărate mărturii de lucrare jertfelnică, făcând binele pe termen lung, neluat în seamă, minimalizat, chiar persiflat, în prezent. Lucrați sub semnul unei astfel de presiuni, de care alte discipline nu au parte. Însă, intuind mersul lucrurilor, transmit un mesaj optimist, de încurajare și solidarizare.

În al patrulea rând, pentru că sunteți responsabili, vigilenți și înnoitori, implicându-vă exemplar în tot ce înseamnă progres, calitate, relevanță în raport cu provocările legate de procesul de predare-învățare. Din perspectivă metodică, dovediți echilibru și curaj de a exploata atât virtuțile strategiilor de predare tradiționale, validate de timp, dar și valorificând sau integrând variante actuale ale noilor tehnologii sau de asistare/ajutorare prin apelul la IA. Toate strategiile trebuie interogate sau fructificate și vă îndemn să le utilizăm cu folos (sau cum ar spune Sf. Apostol Pavel „toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (1 Corinteni 6:12).  Umanizați și îmblânziți cât se poate de mult aceste mijloace, folosiți-vă de ele, dar să nu uitați că, în ultimă instanță, valoarea formativă adăugată ține de responsabilitatea, de creativitatea, de harul și implicarea dumneavoastră. Instrumentarul tehnic este bine venit, dar este un adjuvant, un „asistent”, un „servant”, un „accelerator”, și nu un înlocuitor al prezenței și „performării” dumneavoastră profesorale (în conjuncție și cu conținuturile valorice ce le transmiteți).

În fine (e un fel de a spune), vin cu o chemare de a vă face treaba pe mai departe cu discernământ și profesionalism, de a sluji religia și nu ideologii ce se folosesc de ea, de a pleda pentru valorile creștine și ale confesiunii de care aparțineți nu în dihonie cu cele ale altora, de a cultiva valorile identitare în corelativitate cu cele universale, de a face din Religie o ancoră sau „poartă de intrare” în cultură, de a cultiva coerența valorică dimpreună cu interogația și spiritul critic, de a crea, prin această disciplină, oportunități, valențe, situații cu adevărat inductoare de știință, conștiință, comportament înalt, responsabil. Credibilitatea unei abordări ține și de grija reflectivității și auto-igienei, oneste și prompte, care se cere a fi asigurată în „propria grădină”.

Acum, când se rediscută statutul Religiei, cel puțin la nivel de liceu și, mai ales, configurația viitoarei programe de studiu, sugerez ca tematica viitoare să fructifice valențele cultural-pedagogice ale disciplinei, să valorifice tezaurul sapiențial sau formativ al reperelor scripturistice sau legate de tradiție, să realizeze punți de legătură cu năzuințele și preocupările tinerilor, să conexeze aceste platforme valorice la tot ce este relevant în plan spiritual, științific, societal, să realizeze joncțiuni sporitoare, pe line integrativă sau interdisciplinară, cu alte obiecte de studiu. E necesar, de asemenea, ca la  Religie să fie incluse activități de învățare relaționate cu aspecte moral-etice care să încurajeze comportamente adecvate, înțelegătoare, dar și critic-constructive legate de provocările contemporane. O astfel de explicitare trebuie completată și cu o deschidere mai mare a acestei topici față de orizontul cultural proxim, față de nevoile și provocările prin care trec tinerii liceeni, față de alte orizonturi spirituale autentice pe bază de inter-cunoaștere și respect față de alteritate/aproapele. În acest fel Religia poate deveni un „inductor” cultural, o ocazie de exersare a unor valori integrative ce în-structurează etosul național, european, universal. Și, mai ales, să nu lase loc de manipulare, îndoctrinare, sumisiune, contracarare sau inferiorizare a celuilalt. Mesajul hristic, îl știți prea bine, este unul spre valori înălțătoare – iubire, speranță, toleranță, libertate, responsabilitate etc.. Ca unul care am susținut, prin studii sau cărți, rolul educației religioase instituționalizate, voi fi primul critic al unor deraieri, defecțiuni sau pervertiri atât în ce privește generarea structurilor curriculare cât și derularea practicilor educaționale aferente.

De asemenea, vă îndemn să dați dovadă de o doză optimă de realism, fără alunecări în pesimism sau autovictimizări inutile sau, invers, autosuficiență sau auto-glorificare păguboasă!