Ipostaze ale reformei „ascunse” din învățământ

Chiar dacă disputele privind evoluția învățământului românesc nu mai contenesc, alimentate fie de adoptarea de cadre normative mai mult sau mai puțin contestate („Legea educației naționale”, dar și „rectificările” ulterioare), fie de perturbări sau accidente „de parcurs”, nu putem spune că acesta nu-și urmează cursul firesc, în limite relativ normale, atât datorită unor acțiuni responsabile, derulate de cei de „jos”, de profesorii ce-și fac meseria pe mai departe, în conformitate cu o deontologie neafișată, asumată, fie la nivel chiar proiectiv, conceptual, prin generarea de către echipe de specialiști a noi platforme de structurare curriculare sau privind evaluarea la nivelul unor proiecte cum ar fi, de pildă, cele de tip POSDRU. În afară de „insulele” de bune practici, ce le putem identifica la nivelul acțiunilor didactice propriu-zise (le-am putut repera personal cu ocazia numeroaselor „descinderi” pe teren, prin efectuarea inspecțiilor de grad), sunt și „insule” de gândire, de conceptualizare, de proiectare a noi orizonturi ale învățământului românesc. Ne vom opri la un exemplu de întemeieri și proiecte, mai puțin cunoscute de publicul larg. Marea problemă rezidă în aceea că aceste propuneri nu sunt concertante sau armonizate întotdeauna, nu urmează o integralitate explicitată de o entitate supraetajată, nu sunt absorbite automat de către decidenții politici, nu sunt validate și transfigurate normativ prin legi aferente. Prea puține rezultate ale cercetării psiho-pedagogice sunt translate sau „suportate” de realitate. A judeca doar partea „văzută” a învățământului românesc este prea puțin pentru a arunca verdicte. Există o zonă de creație și de efervescență pedagogică „ascunsă” (la nivelul departamentelor de profil din universități, al Institutului de Științe ale Educației, al Centrului Național de Evaluare și Examinare), care nu este suficient cunoscută, nu mai vorbesc de recunoașterea, valorizarea și preluarea acesteia de către decidenții politici. Multe cercetări doctorale „se lasă” cu sugestii și propuneri care nu sunt ascultate de nimeni. Nu există un circuit, o deschidere, o continuitate funcțională dintre cercetare și procesualitatea educațională. Ca și în alte domenii, alta se gândește de către cei care se pricep la problematica educației, și alta se decide de către cei care dețin, la un moment dat,  „butoanele” puterii.

O întreprindere inovativă, sub aspectul conceperii și proiectării, stă sub semnul re-construcției noului cadru curricular, a filosofiei și a valorilor de referință pentru anii ce vin. O astfel de întreprindere, realizată de o echipă largă de specialiști, sub coordonarea profesorului Dan Potolea, de la Universitatea București, s-a încheiat anul trecut, sub egida unei acțiuni din interiorul proiectului „Cadru de referință al curriculumului național pentru învățământul preuniversitar: un imperativ al reformei curriculare” (POSDRU/55/1.1/S/25088),  beneficiar fiind Centrul Național de Evaluare și Examinare. Rezultatele acestor eforturi s-au concretizat în elaborarea unei consistente lucrări ce poate fi consultată la adresa http://cdr.ncit.pub.ro/images/ghid/ghid6.pdf. Documentul menționat se cere a fi corelat și cu alte demersuri care fie au premers, fie au fost structurate simultan („Analiza mediului școlar în raport cu implementarea reformei curriculare”, „Analiza dinamicii performanțelor școlare ale elevilor și studiul relațiilor dintre curriculum, competențe, motivație, învățare și rezultatele școlare”; „Analiza programelor și manualelor școlare”; „Analiza multicriterială în domeniul curriculumului”, a se vedea link-ul http://cdr.ncit.pub.ro/index.php/studii-privind-invatamantul-preuniversitar). Din nefericire, acest proiect tinde să rămână un exercițiu fără ecou practic, un „joc gratuit” de natură teoretică și metodologică, în măsura în care factorii de decizie îl neglijează. Autoritatea epistemică nu este suficientă pentru ca un proiect să prindă contur. În materie de educație, proiectanții trebuie să aibă parte și de „constructori” pricepuți, vizionari și de bună credință.

Cadrul ideatic, principiile și soluțiile avansate în documentul menționat își găsesc o fundamentare atât în teoriile cele mai noi în materie de învățare și proiectare curriculară, precum și în opțiunile valorice asumate la nivel european și național. Dincolo de cadrajul strict tehnic (compatibilitate cu asumpțiile științifice specifice), s-a avut în vedere și realizarea unei rezonanțe cu orientările de politică educațională, fără a se aluneca în parti-pris-uri de acest gen. Discursul argumentativ urmează un traseu normal, de la legitimarea unor schimbări ale curriculumului, invocarea unor standarde și principii metodologice, trecând prin explicitarea cadrului conceptual, invocarea și descrierea celor trei piloni ai reformei curriculare (competența – „organizator” al curriculumului,  centrarea pe elev – axa metodologică a sistemului curricular și calitatea – referențialul valoric al curriculumului), și până la evidențierea particularităților unor domenii experiențiale și arii curriculare, a strategiilor, tipurilor și nivelurilor de proiectare a documentelor adiacente (plan-cadru, programă, manual), implementarea și evaluarea curriculară. Prezentul studiu, având o centrare diagnostică, prognostică și ameliorativă, rezidă în aceea că explicitează o viziune integratoare, de natură ideatică și metodologică, care ar putea refundamenta schimbări prezente și de perspectivă ale curriculumului național.

Neavând posibilitatea aici de a face o descriere mai largă, câteva idei novatoare trebuie reținute: competența devine conceptul central în concordanță cu care este gândită întreaga arhitectură curriculară, se are în vedere elaborarea unei concepții comprehensive privind proiectarea, implementarea și evaluarea curriculumului într-o manieră unitară și coerentă pentru toate nivelurile de învățământ, se conturează o reală perspectivă de învățare centrată pe elev, în acord cu teoriile cognitiviste și constructiviste, se definește un set de competențe generice de natură transversală ce se pot activa diferențiat la materiile de învățământ, valorile și competențele urmărite sunt particularizate în acord cu profilurile de formare și nivelurile de studii, se propune organizarea modulară a disciplinei de studiu, se vizează conceperea și introducerea unor discipline cu caracter transdisciplinar, capabile să genereze competențe transversale, se propune mai multe moduri de structurare a manualelor școlare etc. Pe ansamblu, această întreprindere reprezintă o fundamentare reușită – psihologică, pedagogică, de filozofie educațională – pentru schimbări profunde, sistemice, în cunoștință de cauză, realizată de profesioniști. Un punct forte al acestei cercetări este dat de structurarea unui tablou al competențelor generice și al competențelor cheie, actualizate, re-corelate, re-sistematizate, care pot „inerva” tot ce urmează în „avalul” proiectării curriculare, imprimându-i un nou sens și orientare (la nivel de conținuturi de predat, strategii și metode didactice, modalități și instrumente de evaluare etc.). Cum este firesc, regândirea finalităților va atrage după sine schimbări la nivelul tuturor componentelor structurale și funcționale ale învățământului românesc.

Desigur, întreprinderea vizată nu este un document de politică educațională propriu-zis, ci un prealabil teoretic, epistemologic, un construct ideatic ce poate fi convertit  – printr-o rescriere și operaționalizare specifică  – într-un document programatic ce se cere a fi asumat de decidenți. Ceea ce se îl detașează de vechiul cadru de referință constă în încercarea de a introduce modularitatea în structurarea curriculumului (prin programe și, în consecință, prin manualele derivate din acestea) precum și statuarea unor complexe curriculare, la nivel de disciplină sau capitole, cu caracter trans-curricular. Acest din urmă aspect reprezintă o provocare întrucât se ambiționează decelarea unor structuri de valori ale cunoașterii sau practicii care transcend explicit perimetrul strict disciplinar – aspect atât de cerut de evoluțiile paradigmatice actuale. În plus, o astfel de concepere a conținuturilor școlare corelează și cu introducerea unor evaluări ale competențelor transversale explicitate de lege – de pildă, la sfârșitul clasei a VI-a dar și prin examenul de bacalaureat.

Pornind de la acest cadru,  se pot genera în câțiva ani ghiduri metodologice, noi programe sau manuale școlare. Îi invităm pe cei care acuză că nimic nu se mișcă în domeniul științelor educației să consulte această lucrare. Iar pe nemulțumiți de starea învățământului și de stagnare, să interpeleze pe decidenții care au condus sau conduc sistemul educațional. Așa încât, pentru cei care nu cunosc aceste dedesubturi este ușor să anatemizezi la modul general, să identifici în persoanele care mai fac câte ceva „maneliști petrecăreți”, pedagogi „de pe alte planete”, indivizi care nu silabisesc decât într-un limbaj de „frasin pedagogic”. Mai bine luați-i la întrebări nu pe „producătorii” de idei educaționale, ci pe „beneficiarii” acestora care, în nestatornicia și indecizia lor, se suspectează reciproc, dau vina unii pe alții, pun la zid ceea ce au realizat antecesorii săi, bun-rău, nu mai contează cum (mă refer la echipele ministeriale aduse la „cârmele” deciziei de „valul” politic). Nu de o criză de „producție” ducem lipsă, ci de o carență de agregare a unor energii și viziuni care fie că lucrează separat sau discordant, fie că nu ajung să fie vizibile și să se materializate în decizii care să dinamizeze în sens pozitiv realitatea educațională proximă.

(articol apărut în Tribuna învățământului, nr. 1194-1195, 29 aprilie, 2013).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]