De ce nu mi-am șters contul de facebook…

Mai multe luări de poziție din ultimul timp au readus în atenție statutul, amplitudinea și sensul coabitării în rețelelor de socializare și în spațiul virtual. Asistăm, în ultimul timp, la înmulțirea unor astfel de prilejuri dar și la o intensificare a „intrărilor”, a conexiunilor, a inter-relaționărilor pe temeiuri profesionale, afinitar-spirituale, chiar conjuncturale. O astfel de realitate sociologică era de neînchipuit acum câțiva ani și este de așteptat ca ea să capete contururi dintre cele mai inedite, odată cu perfecționarea noilor tehnologii de informare și comunicare sau a programelor adiacente centrate pe aceste scopuri. Cum realitatea este nou apărută, ea nu dispune (încă) de un cadru normativ explicit, de o „etică” pe măsură, de reguli deontologice sau juridice care să o regleze atunci când apar distorsiuni sau efecte nocive. Aproape că această normativitate este autostructurantă, se „descoperă” și se pune în act pe măsură ce lucrurile se complică și nu se pot „descurca” decât prin statuarea unor măsuri consensuale ad-hoc ce tind să devină, cu timpul, convenții formalizate, instituționalizate.

Unii descifrează în cyber-spațiu răul cel mai ademenitor, ce stă la pândă și care aspiră la destructurarea ființei umane în datul ei esențial, la alienarea ei, la îndepărtarea de cele profunde și perene. Alții pun pe seama acestor artefacte strategii subtile de urmărire, de cartografiere a profilurilor individuale sau grupale, de gestionare a gusturilor, preferințelor, gândurilor prezente sau viitoare. O parte dintre critici văd în rețele actuale de socializare mecanisme oribile de fasonare și manipulare a mentalului individual sau colectiv. Până una alta, însă, trebuie să ne raportăm la ele ca la niște instrumente sau medii facilitatoare, care ne ajută să ajungem la informație sau să o generăm, într-un mod activ, continuu, personalizat. Ca orice instrumentar, el are o dimensiune ambivalentă axiologic: îl putem întrebuința și în bine, și în rău. Conotarea sau aureolarea valorică a unui obiect este dată de uzanța lui; un cuțit poate fi utilizat și pentru a împărți o bucată de pâine cu semenul meu, dar și pentru a-l ucide. Orice instrument adună în el o serie de potențialități care se activează în exercițiul funcțiunii lui. Depinde numai de noi ca să facem din lucrurile din jur prilejuri de evidențiere a valorii lor și, implicit, a noastră.

Revenind la facebook, în calitate de cadru virtual de relaționare și socializare, vom spune că el ființează în acest scop ca un mediu printre multe altele. Este o cale complementară și nu substitutivă pentru raportările naturale, vii, normale. Orice am face, nu vom putea înlocui vreodată comuniunea vie, privirea ochi în ochi, poziționarea față către față, mângâierea, atingerea… Că unii se refugiază doar în acest cadru sau se servesc de el având interese dubioase, e lucru evident. Nu cumva, în această situație, vina aparține celor care folosesc instrumentul? E clar, mediul virtual îngăduie așa ceva (îngăduie multe), dar nu-l ademenește, nu-l predispune, nu-l obligă pe utilizator spre un astfel de comportament. La fel de evident e și faptul că arhitecții acestei rețele (fără îndoială, niște oameni inteligenți) caută să propună un produs cât mai atractiv. Dacă se cere făcut ceva, atunci e de format atitudinea responsabilă a individului simultan cu decantarea unui corpus de reguli care să îl ajute să se miște adecvat în perimetrul instituit. Pe de altă parte, nu trebuie uitat următorul aspect: relaționarea virtuală poate deveni un prealabil sau un facilitator al unei viitoare apariții concrete. Sunt situații sau acțiuni care mai întâi sunt virtualități, și apoi devin realități. „Virtualizarea” este o caracteristică mai generală, un însoțitor al proiectivității și practicii umane. Sunt din ce în ce mai dese cazuri când, dacă e să mă refer la facebook, unele „prietenii”, inițial virtuale, sfârșesc în a deveni …reale. (Folosesc termenul de „prieten” în înțelesul dat de rețeaua de socializare de care fac vorbire).

Mediul virtual devine o realitate în care se „depozitează”, de la o zi la alta, o parte a existenței noastre, cu plusurile și căderile ei. A desconsidera acest spațiu, a fugi de el, a-i nega rostul (cu toate că el este evident prin funcționalitate și amploare) ni se par comportamente nerealiste, de eludare păguboasă și chiar de lașitate. Dacă dibuim că răul se insinuează aici, e de preferat să rămânem și să ne luptăm cu el până la diminuare sau eliminare. Nu pentru toată lumea fuga este o soluție și, de multe ori, nici nu e la îndemână. Dacă acolo s-a întronat „iadul” pe pământ, atunci trebuie să „coborâm” în el pentru a salva ceea ce este de salvat. Binele nu-l poți săvârși doar acționând asupra „îngerilor”, într-un mediu aseptic, departe de rău, de rele. Desigur, suntem la început de drum în ceea ce privește stabilirea acestor circuite iar foarte mulți din cei „intrați” nu știu cum să se „comporte” în noul perimetru. Dar se poate învăța noul tip de coabitare. Mulți își etalează „fețe” care nu au ce căuta într-un spațiu public. Unii recurg la exhibiționisme sau la gesticulații de descărcare a mai știu eu căror pulsiuni individuale. Facebook-ul (mă refer doar la el, dar se pregătesc cadre mult mai performante de inter-relaționare) poate deveni, dacă este folosit cu iscusință, un mediu propice de comunicare și împărtășire a unor bunuri spirituale (producții ideatice, științifice, literare, artistice etc.), de comentare și valorizare a acestora, de transmitere operativă a unor informații sau știri, de propunere și dezbatere a unor platforme acționale, civice, politice etc., de interpelare a unor competențe, de relaționare în timp real cu persoane cunoscute etc. El presupune o redimensionare a prezenței personalității noastre în consens cu anumite „reguli de joc” îngăduite de acest tip de sociabilitate. Nu ne putem „prezentifica” integral, nu putem păși în acest perimetru în „nuditatea” existenței noastre individuale (așa ceva nu este permis nici măcar în spațiul real). Nu putem ieși cu toate ale noastre în „piața publică”. Doar anumite fațete ale persoanei în cauză se pretează acestei extensii. Trebuie să știi cu ce poți „ieși în față” (din punct de vedere uman, moral, juridic.), ce poți să dai și celuilalt, ce este de interes sau benefic și pentru alteritate.

Pe de altă parte, suntem la începutul erei „socializării digitale”. Asistăm la instituirea unor noi forme de „locuire” care se cer a fi învățate și ghidate atât de bunul simț cât și de corpusuri normativ-comportamentale (vezi, de pildă, discuția din ultimul timp privind ACTA). În perspectivă, atât „carcasa” virtuală trebuie rafinată – tehnic vorbind – eliminându-se restricții sau constrângeri specifice începutului de drum, cât și conduitele noastre ce se vor manifesta, vrând-nevrând (și) într-un mediu atât de eterat, vaporos, necontrolat precum este „comunitatea” virtuală. Și această lume (creată de noi) așteaptă să fie cât mai bine și frumos „mobilată”, „locuită”, „folosită”.

Lumea virtuală nu trebuie să devină una secundă, separată de a noastră, populată de monstruozități ale unui imaginar malefic; e de dorit să ființeze ca o nouă treaptă a lumii noastre, ca un derivat sau o prelungire a celei reale, ca o altă manifestare valorică a frumuseții minții și sufletului uman. Nu avem nevoie de dublete existențiale, de lumi paralele, ce se despart de noi pentru a se rabate împotriva noastră, ci de extensii din ce în ce mai subtile, mai profunde ale valorii umane de azi și dintotdeauna. Să nu ne „lepădăm” de această ipostază a creației noastre, ci să ne-o asumăm, să rămânem în ea cu ce este mai bun în noi.

Așadar, de ce nu îmi șterg contul de pe Facebook? Pentru că vreau să experimentez „pe pielea mea” ce se întâmplă în perimetrul menționat, pentru că doresc să deprind a „locui” și (în) acest orizont, pentru că nutresc speranța că noul topos – considerat pe nedrept rece, problematic, ostil – poate fi umanizat și spiritualizat.

6 comments

  1. Mi s-a parut interesanta lucrarea teoreticianului media Marshall McLuhan ”Sa intelegem Media.Extensiile omului” in care acesta previne asupra schimbarii de ritm, proportie, tipar pe care noile mijloace de comunicare le aduc in viata oamenilor; natura tehnologiilor noi schimba si valorile societatii, si normele,perceptia si felul in care se fac toate lucrurile. Dupa ce am experimentat noutatea o perioada mai lunga de timp, realizam privind in urma existenta unor consecinte neanticipate. Deci schepsisul ar fi controlul asupra acestei schimbari, anticiparea ei pentru a putea influenta evolutia unui posibil mediu de comunicare nociv pentru societate. Continutul propriu-zis al comunicarii e socotit ca ”o bucata suculenta de carne menita sa distraga cainele de paza al mintii..”

  2. Captivant si instructiv articolul dumneavoastra! Este ok sa afli informatii autentice si variate. pentru ca aminteam de unicitate, pentru cei dornici, am gasit un blog cu postari generale – haine, pastile de slabit, laptopuri, tablete, telefoane, electronice si tot felul de alte obiecte la costuri foarte mici, dar de o calitate buna.Ce este interesant pe acest site este faptul ca aduna la un loc toate reducerile din magazinele online de pe piata, chiar si cele ale unor branduri renumite. http://www.bazargorj.ro

  3. Stimate domnule profesor,
    Pentru mine este un castig ca ati „intrat” in acest mediu si nu pot decat sa va multumesc pentru faptul ca faceti parte dintre „prietenii”mei, fie ei si virtuali, de la care am ceva de invatat!Poate ca, in lupta cu raul, felul in care locatarii „raiului” promoveaza imaginea acestuia, ii va determina pe multi sa se indrepte dinspre „iad” spre”rai”. Nu ne ramane decat sa incercam.

  4. D-le Profesor, CUCOS, Felicitari pentru aceasta „bijuterie” de reflectie si de „lamurire” asupra „potentialului” pe care „facebook-ul” il are pentru a face viata mai frumoasa, mai inteligenta si chiar mai nobila a oamenilor!
    Ne-ati oferit o explicatie dintr-o „perspectiva” inedita, curajoasa dar si intemeiata si plina de o evidenta „justete”!
    Intr-o lume tot mai „anosta”, „fada”, „cenusie” si „debusolata”, aceasta viziune a Domniei voastre pe care ati aratat-o si „propus-o” spre asimilare citititorilor dvs., este ca o „lumina” aprinsa in intuneric!
    Avem nevoie de OAMENI mari ca Domnia Voastra care SA FIE PREZENTI si in spatiul virtual ca INDRUMATORI si FORMATORI pentru MASELE de oameni care se pierd prin necunostinta si imoralitate!
    Din pacate, nu sunt multi astfel de „spadasini” ai culturii care sa LUPTE pe frontul apologetic al cunoasterii cu Noncultura si cu Nonvalorile, dar ne bucuram ca in tara noastra exista, totusi, astfel de oameni, ca dvs.!
    Pagina dvs. de facebook, si site-ul personal al dvs., vor deveni cu timpul pentru multi romani ca o o „insula” si ca o „oaza” de cunoastere, indrumare si invatatura, intr-un mare „ocean de iluzii” si intr-un mare „desert de anormalitate”, caci lumea decadenta care ne inconjoara devine si „ocean” si „desert” pentru multe fiinte umane care nu mai au speranta si care cad parada deznadejii, capituland tragic de la conditia de fiinte umane rationale.
    Imi permit sa fac o analogie (metaforica) intre scrierile dvs. (pe care am inceput sa le citesc de multi ani) si ale altor „pedagogi sociali” ca dvs., spunand o povste…
    „A fost o datca ca niciodata…un pictor care a inceput sa picteze un tablou cu un peisaj superb, dar pe care nu l-a terminat. In tabloul sau, apareau niste oameni care stateau inainte de a se innopta, pe inserate, intr-un loc cu verdeata, langa un parau, in jurul unui foc, pregatindu-si ceva de mancare si stand de vorba intre ei…Dar pictorul care lucra la acest tablou a trebuit sa faca o calatorie prin Sahara, neapucand sa-l termine, si nevrand sa se desparta de tabloul sau la care inca lucra, l-a luat cu el. Calatoria a decurs foarte bine un timp, dar au aparut si probleme. Pictorul a ramas fara provizii de apa si fara hrana. Intr-o noapte cu stele, si-a luat tabloul, si tremurand de frig se uita la el, indelung, admirandu-l, dar si gandindu-se indelung asupra „folosului pe care” il are de la el, si la un moment dat, pictorul si-a spus in sinea lui: „Am pictat un „parau cu apa”…si il privesc, dar NU POT SA BEAU din el! Am pictat sin un „foc,” dar acum eu TREMUR DE FRIG, fiindca el nu ma poate incalzi…! La ce imi foloseste ARTA mea, daca atunci cand sunt la anaghie, ea nu ma poate ajuta?!?
    Povestea se sfarseste totusi frumos, fiindca in calea lui, Dumnezeu ii scoate pictorului, un om, care calatorea si el prin desert si care il ajuta sa ajunga cu bine intr-o localitate, de unde se intoarce cu pace in tara lui si la casa lui….”
    Am scris aceasta poveste pentru a scoate in evidenta faptul ca sunt multi „indrumatori” care cu limba sau cu „penita”, intocmai ca si cu mana si cu penelul unui „pictor” ne „PICTEAZA” si infatiseaza multe „izvoare si parauri de ape dulci”, de sfaturi si indrumari, si „multe focuri luminoase” de recomandari si „solutii” pentru problemele pe care le avem in viata noastra, dar cand ajungem la greu, sfaturile lor nu ne prea sunt de folos, asa cum nici paraul cu apa si nici focul pe care le-a pictat pictorul din povestea infatisata mai inainte, nu i-au putut astampara setea si nu l-au putut incalzi, cand i-a fost greu in Marele Pustiu al Saharei.
    Dar Scrierile si indrumarile unor oameni (rari )ca dvs., sunt pentru multi tineri de azi, debusolati si disperati, si „izvoare” si „focuri luminoase”, din care ei, pot sa-si astampere SETEA de cunoastere a mintilor si inimilor lor si pot sa-si incalzeasca sufletele lor care au amortit si au intepenit in „raceala” plina de indiferenta cu care lumea care ii inconjoara ii trateaza si de multe ori, chiar ii ignora…
    Va multumesc pentru acest frumos articol si va doresc multa putere de creatie ca sa ne mai bucurati cu astfel de „delicatesuri” intelectuale!
    Doamne Ajuta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]