Manipularea noastră cea de toate zilele…

Invocarea manipulării, ca relație de influențare umană, este omniprezentă în discuțiile din spațiul nostru socio-cultural. Și nu fără temei. Se vorbește mult despre ceva întrucât acel ceva există. Dacă nu ar exista, nu s-ar povesti… Manipularea este o acțiune complexă de amprentare, infestare, dirijare și folosire a mentalului individual sau colectiv în scopul unor interese ce le scapă celor supuși acestui proces. Cum interesele s-au multiplicat și sofisticat, și eșafodajul manipulator s-a diversificat, și-a extins aria de cuprindere, de manifestare. Mai ales că astăzi, instrumentarul strategic și tehnic modern sprijină această intenționalitate (existentă, de altfel, în alte moduri, de când e lumea).

Putem depista mai multe surse ale manipulării: unele sunt instituționalizate, altele contextuale; unele evidente, altele difuze; unele permanente, altele accidentale; unele cu rea intenție, altele cu „bună” intenție (exemplu paradoxal: ce face medicul când ascunde pacientului iminența sfârșitului?). Surse ale manipulării sunt destule. Le putem identifica pornind de „sus”, de la etajele statale, guvernamentale, până la cele de „jos” – entități administrative, comunitare, instituționale, prin pârghii specifice (platforme, purtători de cuvânt etc.), dar și nespecifice („interpuși”, „diversioniști”, „lideri de opinie”, „formatori” etc.). Se manipulează organizat, prin presă, televiziune (vezi anumite canale – bănuiesc că le știți deja), dar și prin actanți dispersați pe un areal mai larg. Se influențează mentalul oamenilor spunând minciuni, dar și adevăruri  – întregi, pe jumătate sau când și cât trebuie, funcție de context. Se manipulează „justificat” (vezi „interesul național”), dar și „gratuit”, „dezinteresat”, fără nicio argumentare.

Între multiplele surse ale manipulării se situează mass-media. Presa poate deveni un mediator, un facilitator și instrument al manipulării, nefiind singura pârghie, desigur. În fond, această stratagemă o putem identifica și la nivelul comportamentului direct al unui individ, organizație, instituție, ce încearcă să se „publiciteze”, să își prezinte sau apere interesele prin inducere în eroare, distragere a atenției, ascundere, minciună, semnal sau comportament contrafactual. Nu am pune semnul egalității dintre manipulare și mass-media. Sunt instanțe mediatice care deservesc adevărul, un adevăr desigur situațional, dar sub semnul binelui, onestității și veracității, așa cum acestea sunt gândite la un moment dat. Este adevărat că multe surse mediatice au făcut „pactul cu diavolul”, dar nu trebuie să generalizăm.

Nu credem că noi, românii, suntem mai manipulați decât alții. Rata manipulării trebuie pusă obligatoriu în relație cu nivelul de educație. Needucați sunt peste tot – au fost și vor mai fi. Succesul manipulării este direct proporțional cu incultura, cu lipsa spiritului critic, a autonomiei în a decela stimulii informaționali pe care îi primim. Un popor needucat devine o gloată ușor manevrabilă. O națiune vizionară trebuie să încurajeze particularitatea și individualitatea în exprimare, să nu-i oblige pe toți să „cânte” în același „ton”, că nu se știe de unde vine trezirea, înnoirea, progresul spiritual – sau de altă natură. Un antidot la manipulare îl reprezintă creșterea nivelului de cultură și de educație. O societate dispusă să repudieze manipularea îl pregătește pe individ să se ferească de ea. Investiția în educație poate preveni astfel de situații.

Considerăm că sistemul de educație trebuie astfel calibrat încât să formeze persoana pentru autonomie și filtrare valorică responsabilă în raport cu ceea ce primește din jur. A institui cenzura, din acest punct de vedere, nu este nici în spiritul deschiderii și democratizării ideilor, nici al libertății individuale. Generatori sau difuzori de false sau diversioniste informații se vor ivi peste tot. Cel mai bun  „cenzor” axiologic este receptorul de mesaje, care trebuie să ajungă la demnitatea de a semnifica și a se orienta în peisajul de incitări informaționale de tot felul. Accentul trebuie să cadă pe primitor, pe „pacientul” intenționalității manipulatorii, și nu pe emitentul sau mediul prin care acesta se exprimă, și care scapă deseori unei normativități sau legislații instituite clar și operativ. De asemenea, și liderii de opinie, reprezentați de intelectuali, de comunicatori sau formatori, pricepuți și onești, pot deveni modele de raportare la mesajele rău intenționate.

În raport cu tentativele de manevrare a conștiințelor, se pot avea în vedere mai multe strategii: judecarea unei informații sau situații de comunicare din perspectivă strict logică, a întemeierii enunțurilor pe baza unor principii ale corectei judecăți; printr-o integrare și raportare contextuală a mesajelor transmise, ținând cont de motivații individuale sau grupale, de strategii la care se recurge, de rezultate preconizate; printr-o cunoaștere mai pronunțată a emițătorilor unor idei, a profilului lor psiho-moral, a istoriei acțiunii lor; printr-o corelare/confruntare a unei perspective cu altele, care s-au manifestat anterior sau care se editează la un moment dat; printr-o evaluare/procesare/semnificare repetată, atentă, plurivalentă a ceea ce primește, ca informație sau atitudine, de la alții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

[instagram-feed]