
Speranțe la început de an școlar…
Mijlocul lui septembrie ni-l alocăm, mai toți, începutului de an școlar. Prin preparative și visări, prin reprezentări și previzionări, mai toată lumea se centrează spre…

Ce (mai) poate face familia în materie de educație?
Familia rămâne pe mai departe matricea formativă fundamentală. Ea nu este doar forul sau mecanismul reproducerii biologice și culturale, ci și un veritabil actant al…

SCURT JURNAL GENEVEZ
(ZIUA I) Prima țară europeană vizitată după 1990 (înainte nu se punea problema) a fost Elveția, unde, în 1991, am obținut un contract de cercetare…

Ce facem cu zăpezile – și chiar cu timpurile, tulburările, zbaterile – ce ni s-au dat?…
Chiar dacă ne situăm, astronomic, înspre primăvară, natura se rostuiește într-un alt mod decât calendarele încetățenite sau așteptările noastre. Ca mai întotdeauna, astfel de întâmplări…

De ce este importantă educația pentru și prin sport
Educația trebuie să își asume procedural toate dimensiunile personalității umane, de la formarea corporalității, a instinctelor, a afectivității, a voinței, până la fasonarea gândirii, a…

Educația axiologică – țintă și principiu al formării
Expresia de educație axiologică este mai puțin întâlnită în literatura pedagogică, dar referirile la lumea valorilor sunt destul de frecvente în pedagogia universală și românească,…

Despre meditații sau învățământul „paralel”
Vom spune, dintru început, că învățământul paralel se referă la „meditațiile” făcute de elevi cu profesori „particulari” pentru a trece unele examene sau a lua…

Cât este de justificat manualul unic?
Din perspectivă pedagogică, ideea alternanțelor educaționale (prin secvențe curriculare la dispoziția celor antrenați în proces, prin manuale multiple, prin suporturi suplimentare, metode sau forme…

Evaluarea școlară – fațete și efecte problematice
Felul cum se face evaluarea în educație influențează educația însăși. Modalitatea de evaluare și dispozitivul pus în act nu sunt neutre sau „inocente” în raport…

Nășirea – un prilej de învățare și îmbogățire spirituală
Nu tot ce ține de experiența fundamentală a omului se poate transmite prin școală. Sunt conduite și valori ce pot fi însușite prin contagiune directă,…
