Comutarea învățământului de la varianta clasică la formatul online a ocazionat supunerea la probă și demonstrarea eficienței unei variante de derulare a proceselor instructiv-educative, oarecum anticipate în ultimele decenii, cea virtuală, prin intermediul platformelor sau aplicațiilor informatice, din perspectiva conținuturilor livrate, a competențelor profesorilor și educabililor, a dotărilor și echipamentelor, a normelor și procedurilor formale asumate la nivel central sau instituțional. În același timp, date fiind fluctuația și constrângerile epidemiologice, fluxurile educaționale au alternat, făcând loc și unor scenarii mixte, duale, simultane sau consecutive, atât prin prezență fizică, cât și prin activități didactice mediate de noile tehnologii. Având în vedere că o această „mixtură” are toate șansele de a continua și se permanentiza, vom aborda, în textul prezent, câteva aspecte legate de facilitățile și dificultățile unei variante hibride de realizare a proceselor educaționale.
Modalitatea hibridă de predare-învățare (blended learning, hybrid learning) se caracterizează prin coexistența (simultană, succesivă, amânată) a unei activități didactice plurale și flexibile în care prezența față în față coexistă sau alternează cu cea la distanță, mediată de noile tehnologii, ponderea sau amploarea uneia sau alteia depinzând de diferite contexte (cum ar fi cele epidemiologice), starea sau disponibilitatea principalilor actori (elevi și profesori), contextul comunitar sau cel normativ stipulat la nivel local, regional, național. Implicarea în activitățile didactice, din perspectiva beneficiarilor, poate fi imediată, directă, prin prezență fizică, dar și la distanță, sincron, prin conexiune tehnică, sau asincron, amânat, prin raportare la contextul de predare, de rezolvare de sarcini, de realizare a unor proiecte individuale. Grupul de învățare se poate divide, unii elevi fiind în clasă, alții la distanță, o parte vor accesa suporturile de învățare când dispun de oportunități, de timp, prin decizii personale.
Într-un document, din martie 2021, AmCham România, care are în vedere modernizarea sistemului public de educație din țara noastră, se explicitează faptul că modelul învățământului hibrid prezintă următoarele caracteristici:
- Metoda de predare și învățare utilizată în cadrul învățământului hibrid combină metodele de învățare activă și resursele educaționale digitale, pentru a îmbunătăți experiența de învățare a elevilor.
- Învățământul hibrid folosește tehnologia în mod complementar activităților față-în-față și nu le înlocuiește, ca instrument pentru dezvoltarea de competențe și abilități.
- În modelul învățământului hibrid, tehnologia și resursele educaționale digitale sprijină procesul de învățare și oferă profesorilor posibilitatea de a desfășura activități didactice offline și online, sincron și asincron.
- Experiența de învățare a elevilor este îmbunătățită prin posibilitatea prioritizării, în timpul activităților didactice față-în-față, a sarcinilor care necesită mai multă interacțiune directă între elev și profesor.
- Complementaritatea permite profesorilor să aloce mai mult timp pentru activități de lucru individuale și să personalizeze parcursul educațional al elevilor, adaptând lucrul cu aceștia le nevoile lor de învățare.
Din perspectiva profesorului, un astfel de dispozitiv de învățare obligă la competențe și disponibilități multiple, timpul și efortul utilizate fiind semnificativ mai pronunțate. Cu cât efectivele de elevi sunt mai numeroase, cu cât dispersia privind capacitățile de învățare este mai mare, cu cât individualizările sunt mai accentuate cu atât demersul educativ se complică. În acest caz ne întrebăm dacă nu cumva profesorul ar trebui să dispună de ajutoare, de pildă de un profesor complementar, de sprijin, de un asistent de lucru care să faciliteze studiu personalizat. Pe de altă parte, o astfel de dislocare a procesului de învățare pune în evidență aportul și implicarea unor factori suportivi cum ar fi părinții, mentorii, tutorii, studenții practicanți etc. Oricum ar fi, o astfel de formulă s-ar preta după ce elevul trece și printr-o etapă de formare față în față, prin achiziționarea unui bagaj de cunoștințe și abilități care să îi asigure o anumită autonomie, discernământ și independență decizională și acțională.
Din punct de vedere strict didactic, fluxul și consemnele de învățare pot fi aceleași pentru toți, profesorul interacționând în același mod cu elevii (de pildă, printr-o tablă interactivă ce se poate replica și pe ecranele celor aflați la distanță sau care intră mai târziu în dispozitivul de predare-învățare), dar și diferențiat, denivelat, funcție de diferitele categorii de elevi. Cat privește relaționarea, profesorul îi avea în vedere atât pe elevii prezenți fizic, cât și pe cei de acasă pendulând între unii și alții, răspunzând la interpelări, venind cu precizări suplimentare, cu consemne de lucru ce sunt accesate te către elevii clasei (inclusiv de către cei care intră asincron). De asemenea, trebuie create oportunități ca elevii să interacționeze între ei, indiferent că sunt în clasă sau de-localizați.
Din punct de vedere instituțional, anumite experiențe și studii (Moskal, P; Dziuban, Ch.; Hartman, J, 2013) arată că faptul că, cu sprijin și planificare adecvate, învățarea mixtă poate duce la transformări instituționale pozitive, la dezvoltare pe linia calității și managementului performant.
Care ar fi dificultățile învățământului mixt?…
(Mai multe în Didactica Pro, Revistă de teorie și practică educațională, Chișinău, nr. 2 (126), aprilie, 2021, pp. 2-21, vezi: https://www.facebook.com/photo/?fbid=245493940700310&set=a.215090250407346 ).