Câte ceva despre relativismul valoric

„…Disputa pe seama valorilor este o constantă a tuturor vremurilor, tocmai pentru caracterul dialectic și problematic al acestora. Orice valoare emerge, este „perceptibilă”, dovedește forță revelatoare într-un anumit context existențial, prin „obiectivare” în lucruri, fapte, procese. În același timp, ea e un reflex și „ține legătura” cu corelatul universal avut în vedere sau invocat (fapta bună cu Binele, o explicație oarecare cu Adevărul, un obiect estetic autentic cu Frumosul etc.). Oamenii doresc, înțeleg și practică bine, prin invocarea categoriei abstracte de Bine, dar arunci când îl dibuie la modul concret, fiecare îl semnifică într-un anumit fel, dintr-un anumit punct de vedere – individual sau socialmente instituit. Criza în plan valoric devine și mai evidentă în societățile accelerate, construite pe procese sau pârghii care intensifică și potențează  difuziunea, comunicarea, conectivitatea dintre oameni.

Societatea cunoașterii și mediul virtual actual constituie „canavaua” pe care se țes noi tipuri de imbricări, dependențe, influențe, disonanțe, chiar „relativisme” valorice. Există, desigur, și un plan superficial al manifestării valorilor, cel a Saeculum-ului, al vremii, al modelor sau trendurilor de tot felul. Tricoul achiziționat de la un magazin constituie o valoare pentru că primește o uzanță necesară, anume a de nu mă expune la soare mai mult decât trebuie. Dacă achiziționez acel tricou (și) ca să arăt semenilor, prin marcă și preț, că aparțin unei anumite categorii socio-economice, că îmi permit un anumit lux, tricoul fiind foarte scump, trădez raportul axiologic normal, firesc, pur (valoarea de întrebuințare), apelând la surplusuri sau valori parazitare care schimbă statutul axiologic normal, inițial (acela de a fi îmbrăcat). Mă agăț de această dimensiune pentru a-mi rezolva niște frustrări personale, pentru a epata, că sunt „progresist” sau îmi permit o „superioritate” existențială în raport cu alți semeni.

Cred că modernitatea actuală pune mare preț pe această sete de valoare supra-adăugată, circumstanțială, efemeră, modificabilă, înșelătoare, camuflată etc. Strategiile de marketing tocmai pe asta mizează: pe jocurile și semnificațiile superflue, de suprafață, contingente, și nu pe necesar, constant, fundamental. Ele sunt mai direct percepute și pot produce un impact imediat, directul, „imediatitatea”, și „instantul” fiind conduite deja implantate în omul contemporan. Nu numai valorile pragmatice au această soartă, ci și cele etice, psihocomportamentale. Binele și dreptatea sunt practicate, de multe ori, că așa se cade, că așa fac și alții, că n-am încotro, ca să obțin ceva,  ca o serie de conduite de suprafață, de fațadă, simulate, și nu ca trăiri sau deprinderi naturale, izvorâte din structura de adâncime a personalității.

Debusolarea valorică este adusă de multitudinea, chiar zgomotul valoric, informațional, de defilarea sau inducerea unei puzderii de modele. Disoluția valorică poate surveni atunci când persoana este obligată să se ratașeze la o singură platformă valorică, dar, la fel de mult, atunci când i se pune în față un „ocean” valoric în care nimic nu este mai valoros decât altceva, totul este aplatizat axiologic, nu mai contează ce alegi. Destructurarea axiologică se ivește când nimic nu mai este important, nu mai există un miez sau un centru de iradiere valorică, totul este posibil sau permis. Astfel se ajunge la un relativism valoric, la o paralizie valorică tocmai pentru faptul că întru-un orizont fără un contur, previzibilitate, prescriptibilitate nimic nu se poate edifica. Perspectiva reperelor sau a limitelor este desființată. Într-un mediu „cețos” și „neguros” e greu sau imposibil să mai dibui vreo direcție.

De aici și menirea educației: de a forma o persoană pentru a se orienta, responsabil și autonom, în câmpul valorilor, al informațiilor, al opțiunilor. Cultura este și o combinatorică de uzanță personalizată a unei cunoașteri ce este apropriată și evaluată corespunzător de fiecare în parte. Un individ, cu o anumită experiență de asimilare, experimentare, validare prin propriul comportament, va ajunge la o autonomie și maturitate axiologică astfel încât să se raporteze convenabil la acest flux dinamic al efervescenței sau expansiunii valorice actuale. Nu deplângem numaidecât stările de fapt – lumea își urmează cursul ei, ci doar atitudinile sau dispozițiile noastre față de acestea…”.

(Fragment din Nu orice act de achiziție sau surplus comportamental poate primi atributul de educație, în Colang, George (coordonator), 2021, Deontologie academică și etică aplicată, Editura Eikon, București. Mai multe pe: https://www.librariaeikon.ro/index.php?id_product=989&rewrite=deontologie-academica-i-etica-aplicata&controller=product )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

[instagram-feed]